Shift

shift

Pe numele real de Gabriel Mihai Istrate, Shift se numără printre cei mai apreciați artiști de muzică românească. De origine, artistul este din Galați. In anul 1998 a pus bazele trupei Ilogic, colaborând cu Urban Records ca artist și producător. S-a bucurat de muzică alături de Raparta, Mc Bean, Connect-R, Matteo, Tom Boxer, Mike Diamondz, Vanotech, K-Gulă și DJ Undoo.

În anul 2008, Gabi Istrate se decide să-şi urmeze cariera solo, lansând astfel piesa “Prea Devreme” sub pseudonimul Kreuzet. În acelaşi an a colaborat cu Kontrol Room Studio @Sahia Film, punându-și realizările la dispoziția unor artiști că Beșa (Albania), 361Grad (Elveția), Roxy Rocks, Andreea Antonescu, Sylvie, K1, Dariela, Alexandra Stanciu și Lavinia. In tot acest timp produce şi albumul “Acelash – E bine rău”, punând bazele grupului de producție Midiots.

In anul 2010 își schimbă pseudonimul în Shift, filmează primele trei videoclipuri și colaborează pe partea de producție cu artişti precum: Puya, Bere Gratis, DJ Osaka, SRG și Sylvie.

În primăvară anului 2012 a lansat un nou featuring cu artistul George Nicolescu. Piesa “Viață-i de vină” leagă două stiluri muzicale și două personalități diferite. Rezultatul acestei legături s-a bucurat de un puternic mesaj mesaj social şi muzical.

Spre sfârşitul anului 2012, Shift a lansat videoclipul piesei “Lejer”, prin care artistul avea să dezvăluie publicului gândirea sa despre viață.

Anul 2013 i-a adus o frumoasă colaborare cu Marius Moga pentru piese “Sus pe toc”. A fost una din piesele anului care a obţinut numeroase vizualizări pe YouTube și difuzări la radio și televiziune. Tot în anul 2013 Shift a lansat piesa “Arde”.

În anul 2014, Shift surprinde din nou, de data aceasta cu remake-ul “După ani și ani” a piesei formaţiei Compact. In luna aprilie a lansat piesa “Rupem boxele” și a colaborat cu artista Andreea Bănică.

Anul 2015 este anul colaborării cu Andra pentru piesa “Avioane de hârtie”. Piesa a reprezentat una dintre cele mai ascultate, dar și una dintre cele mai difuzate la radio și televiziune.in acelaşi an este featul Addei pentru piesa “Vin sec”, cea de a doua colaborare dintre cei doi.

La începutul anului 2016, Shift a lansat o piesă în colaborare cu Lariss, “Prefer”. Shift este cel care a realizat piesele internaționale ale lui Lariss: “Dale Papi, “Epana” și “Dropping da Bomb”.

Piesa a fost produsă în studioul DeMoga Music, alături de Marius Moga și echipa acestuia. Videoclipul a fost regizat de către Spike. Tot în anul 2016, Shift a lansat şi albumul ”Adevărul”. Albumul reprezintă un mix între underground și pop și conține 16 piese. Pe album se regăsesc piese realizate în colaborare cu Puya, Connect-R, Andra, Vescan sau Adda.

Anul 2017 este anul în care Shift a lansat mai multe piese. Printre acestea se numără: “Taci inima” (feat. Jo) și “De la apus la răsărit”.

În anul 2018, Shift a lansat piese precum:“Nu mă întorc”, “Piele albă, piele neagră” feat. Connect-R, “Până în răi” feat. Lora, ” Liniștea”

La vârsta de doar 38 de ani, Shift este unul din concurenții emisiunii „Asia Express”, sezonul 4. Artistul a pornit pe acest drum alături de Connect-R, fiind curioși să afle cât de mult vor putea rezista în cel mai dur show de televiziune.